Dr Cristina Nicolae, Medic Specialist Psihiatru
Director ne-executiv

Despre

Psihiatrii au cel putin doua avantaje fata de restul lumii: nu se feresc sa intre in contact cu patologia psihica, si au o oarecare tehnica si organizare in idei. Desigur, ca orice psihiatru trebuie sa fie mereu informat cu ipotezele genetice, biologice, neuropsihologice despre originea tulburarilor psihice, precum si cu mijloacele terapeutice disponibile. Cu mult timp inainte sa apara psihiatria exista fascinatie intelectuala pentru boala mintala. Atat copiii cat si adultii se pot confrunta cu probleme mai putin vizibile, astfel incat atunci cand apar simptomele ce nu pot fi puse pe seama stresului, oboselii, varstei sau pe seama unei boli organice ar trebui sa acceptam si sa cautam ajutor specializat.

Sunt Medic Specialist Psihiatru, Psihoterapeut de formare psihanalitica in supervizare din 2010 si Doctor in Stiinte Medicale cu Teza de Doctorat “ADHD la varsta adulta” din 2013. Am inceput sa cercetez despre ADHD (Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie) in 2008 in Bucuresti in Spitalul Clinic Al. Obregia, cercetare pe care am continuat-o lucrand in orasul Bristol din Maria Britanie ca Senior Lecturer in Clinica de ADHD  Adulti in 2012.

Din anul 2012 practic psihiatria in Anglia unde am lucrat atat in spital pe o sectie cu pacienti suferind de episoade acute de boala, cat si in comunitate in serviciul de Urgente psihiatrice cat si de recuperare. Fiind in legatura cu colegii din Anglia si Bucuresti am pornit acest proiect pentru a ajuta pe toti care se confrunta cu simptome caracteristice pornind de la episoade usoare de boala pana la episoade acute sau boli cronice din sfera psihiatrica.

Lucrand in Anglia in Serviciul de ADHD Adulti am inteles importanta si tratarea acestei patologii. Numarul persoanelor cu simptome caracteristice Tulburarilor de Spectru Autist si ADHD este in crestere. In Anglia serviciile sunt supraaglomerate si cei care necesita sa fie evaluati pot asteapta uneori intre trei si sase luni pana primesc o programare. In Romania din pacate nu avem astfel de Clinici momentan, iar cei care se confrunta cu astfel de simptome sunt gresit diagnosticati si tratati.

Imi doresc sa ajut serviciile de psihiatrie din Romania sa poata diagnostica si trata corect pe toti cei care au dificultati de concentrare, intarzie constant la intalniri, au dificultati de organizare, nu isi pot controla usor furia, sunt impulsivi si au stima de sine scazuta.